No bun. Amu, ca ne-am balacarit de ne-au sarit ochii pe pereti, haideti sa va spun si varianta mea, aia in care Lecturi Urbane nu e un fail nici macar in cazul in care participa doar organizatorii.

Ce inseamna Lecturi Urbane: o initiativa prin care niste oameni s-au gandit sa le arate celor din jur, oamenilor care petrec o gramada de timp prin tramvaie, autobuze, trenuri, metrouri sau care pur si simplu au chef de aer curat in parc sau aiurea, ca pot sa umple acest timp citind o carte. Pentru ca sunt si mai multi oameni care nu au pur si simplu timp sa mearga intr-o librarie (sau nu au bani, toti stim cat de tare s-au scumpit cartile), initiatorii actiunii (adica Ciubotaru si gasca) s-au gandit sa stranga niste carti, din donatii, pe care sa le ofere, la randul lor, celor pe care ii intalnesc in timp ce desfasoara actiunea propriu zisa.

Drept urmare, Lecturi Urbane nu e un concept care vrea sa adune la pozat cat mai multi oameni care se fac ca citesc o carte, ci e un concept prin care cei prezenti participa ACTIV la donarea de carti oamenilor intalniti intamplator. Da, se citeste DEMONSTRATIV, pentru a incuraja cititul in spatii neconventionale.

No acum, sa-mi explice mie cineva de ce e fail ca la treaba asta au venit 22 de VOLUNTARI, oameni care si-au sacrificat din timpul liber sa vina cu noi la impartit de carti. Ca io nu pricep nici in ruptul capului.

PS: nu, nu am tras de oameni, nu o vom face niciodata cand e vorba de voluntariat. Am scris pe bloguri, dar de venit a venit cine a simtit ca poate sa faca un lucru bun timp de doua ore.

In ciuda tuturor oamenilor care mi-au spus sa nu scriu, ei, uite, o fac. Pentru ca mie nu mi se pare normal sa accepti rahaturi de la oameni, doar pe motivul ca “sunt prosti, n-ai ce le face”. Apai cand ma simt atacata sau cand imi simt munca batjocorita, nu pot sa nu ripostez.

Sunt oameni, in cazul de fata Popescu si cu Nicoara (nush daca se cunosc, daca sunt prieteni, si nici nu-mi pasa), care nu fac altceva decat sa stea in spatele unui monitor si sa comenteze ceea ce fac unii altii. Viermele s-a luat de mine de prea multe ori deja, pe niste motive atat de stupide incat chiar mi se par amuzante, cateodata. Nu si azi. Iar inteligentul de Nicoara sta si verifica tot ce poate, doar ca sa se trezesca vorbind, la un moment dat.

Ce s-a intamplat? Petre a lu’ Nicoara s-a gandit el sa spuna ca Lecturi Urbane Timisoara e un fail. Asta din cauza ca unul din organizatori nu e in oras, iar ceilalti sunt neexperimentati. Mai, mogul atotputernic, cam cata experienta it trebe sa te pui sa citesti intr-un tramvai? Da, stiu, tu ai auzit doar de carti de poker, asa ca te inteleg.

Bineinteles, asta nu e prima data cand se ia de un proiect de-al meu. Sau de-al Cristinei sau, de ce nu, de-al lui Bleau. Pentru ca el, care e atat de experimentat in tot ce face, nu intelege de ce o mana de oameni cu initiativa incearca sa faca ceva, ca sa puna Timisoara pe harta proiectelor de succes in online. De oricare fel ar fi ele.

Il astept pe acest domn (pe amandoi, de fapt), sa-si caute coaiele si sa-mi spuna tot ce au de spus in fata. Prin viu grai. Sau macar la telefon, daca afara e prea cald si nu-si deplaseaza fundurile sa ne bem o cafea, ca niste oameni civilizati (ca doar asa ne pretindem).Si nu, nu dau linkuri, ii gasiti pe Google, pe amandoi.

PS: Numarul meu de telefon este: 0730 268681.

Vineri se intampla din nou Lecturi Urbane in Timisoara, proiectul Civika si al mega-hulitului/iubitului Adrian Ciubotaru. Pentru ca, no, pe omul asta ori il iubesti, ori il urasti, dar, oricare din ele ar fi, o faci din tot sufletul

Prima editie a lecturilor a insemnat, pentru mine, sunat din 5 in 5 minute la Cristina, sa intreb cum e vremea, cati oameni au venit, daca mai vin, cine si ce citeste etc. Pentru ca am fost plecata la Sibiu, la Festivalul International de Teatru, si n-am putut sa fiu si eu in inima Timisoarei, la citit in aer liber.

Daca atunci eram stresata de vreme, acum sunt foarte relaxata, editia a II-a se va tine fix in tamvaiul 4, timp de doua ore, vineri, in data de 16, incepand cu ora 18. Deci poa’ sa ninga, poa’ sa ploa, io imi iau o carte noua. Si ma duc in tramvai.

Abia astept

Cu un spectacol la No Name, cu Teo ca si protagonist. Am fost putini de data asta, cam 250 fata de 4-500 cu cat era Teo obisnuit la spectacolele lui. Putini, da’ buni, as zice, pentru ca trei sfert din spectacol a fost comunicare cu publicul. Am ras cu studentii la agronomie, cu absolventii de agronomie, cu Oana, cea care iubeste barbatii destepti si cu Mihnea, care povesteste pataniile prietenilor. Am avut lacrimi in ochi de ras si a fost cel mai misto fel in care puteam incheia o zi de luni.

Ma suprinde placut cat de mult a crescut stand-up comedy-ul la noi. Acum cativa ani cand am descoperit Deko, am spus unui prieten ca industria asta va creste foarte mult si ca vom ajunge sa vedem spectacole de o foarte mare calitate, ca vremea bancurilor proaste spuse pe scena va trece. Mi s-a spus ca bat campii si ca noi nu vom ajunge niciodata la nivelul de diversitate al Americii. Poate ca nu, dar avem diversitatea noastra si am crescut suficient de mult ca si public incat sa radem de politica, de noi, de relatiile noastre, fara sa fie nevoie sa injuram pentru asta.

Dupa spectacol, l-am vazut pe Teo incantat de public. L-am mai vazut incantat de directia in care se indreapta, ca artist, si foarte increzator in ceea ce mai are de oferit. A crescut si el mult, e matur si relaxat, stapan pe el si pe ceea ce face. Pregateste ceva misto, la nivel national, dar inca sunt sub amenintarea pustii, deci n-am voie sa zic nimic

E reconfortant sa vezi ca, dupa atatia ani de Doru Octavian Dumitru (care mi-a placut cand am fost mica, dar atat), dupa multi alti entertainer-wannabe, putem asista la divertisment de calitate. Imi place si mai vreau

Azi avem cladirea Clinicii de Chimioterapie de pe strada Mihai Viteazu. Se pare ca aceasta cladire face parte dintr-un ansamblu urban Mihai Viteazu, care cuprinde nr. 3, 26 si 28. Este construita la inceputul secolului XX (undeva prin 1910) si este “inrudita” cu cladirile ansamblului urban de pe strada Pestalozzi, nr. 14-16.

Din pacate, n-am aflat mai multe despre aceasta cladire decat ca e posibil sa fie retrocedata si, in felul acesta, clinica de chimioterapie va trebui mutata. Unde? Nu se stie. Mi-ar fi placut sa aflu, totusi, ce e cu turla aceea ca de biserica si cu chipurile gravate pe lateral. Si, mai ales, mi-ar fi placut sa stiu ce secrete ascunde acea casa. Insa nu e foarte tarziu de aflat.

Pentru ca tocmai m-am intors acasa si pentru ca tot ceea ce am vazut prin tara in ultima vreme este absolut formidabil, m-am gandit ca, timp de o luna, sa ma plimb prin frumoasa urbe din Banat si sa incerc sa redescopar frumuseti autentice, cladiri si locuri prin care trecem zilnic, dar pe care nu le observam, in graba noastra zilnica…

M-am grabit sa scriu articolul asta inainte sa public aventurile ultimelor zile prin Moldova, ca sa prind prima zi a lunii iulie, ca nu-i frumos sa incep din data de 2

Mai jos aveti vila Muhle, o cladire care e obiectul uni scandal intre comunitate si Primaria orasului: se pare ca un cap al tiganimii locale si-a insusit abuziv cladirea, cu niscaiva bani impinsi pe la buzunarele cui trebe. Promit sa ma interesez mai mult pe subiect, poate punem si de-o ancheta blogeristica.

Vila se afla pe strada Mihai Viteazu, iar eu am trecut pe langa ea de cel putin 10 ori. Pe saptamana. Si e prima oara cand o vad. Din cate am citit, Wilhelm Muhle (cel care a construit vila) a creat primul soi de trandafiri produs vreodata la noi in tara, in anul 1888. Trandafirul avea petale aurii, cu pete albe si se numea “Madame Josephine Muhle”.

Asta e episodul 1. Daca mai vreti, continui, daca nu, nu

De dimineata m-o apucat nostalgia. E bine, inca e racoare, desi iar se anunta cuptor afara pentru azi. Imi pregatesc bagaje, dau telefoane pentru munca si ma gandesc ca deseara o sa merg la concert. Si totusi, o intrebare nu-mi da pace: ce se mai intampla cu oamenii care inainte veneau la intalnirile dintre bloggeri, iar acum nu mai zic nimic?

Primul care imi vine in minte e Nuzzu. A fost printre cei trei oameni (alaturi de Dan si de Andreea) care au initiat intalnirile bloggerilor timisoreni. Ei au facut blogul comunitatii, ei au fost cei cu ideile crete. Nuzzu a mai incercat sa fac niste intalniri de marketing, foarte reusite, dupa parerea mea, dar, la un moment dat, s-a oprit. Stiu ca are un proiect personal, vrea sa-si ridice singur casa si acum munceste la asta. Dar chiar asa, sa ne abandoneze de tot…

Apoi ma intreb oare ce mai face Andreea. Nu am fost noi cele mai bune prietene, dar imi placea sa stau cu ea de povesti cateva minute despre..orice. Placuta si funny, interactionam mult pe la serile de jocuri. Acum..pauza. Se pare ca nici nu mai scrie, spre deosebire de Cami, care, desi nu mai vine la intalniri, isi continua blogul.

Blogul lui Radu Stoita nici nu mai exista, Debatehouse ii spunea, iar pe el nu l-am mai vazut de….nush. Mult. Razvan mai scrie, dar a trecut cam jumatate de an de cand nu s-a mai prezentat la vreo intalnire. Si e atat de simpatic cu “free hugs”-urile lui.

De astia imi amintesc acum. Stiu, e un post care se adreseaza mai mult comunitatii timisorene, dar poate ma lamuresc colegii bloggeri ce s-o fi intamplat cu oamenii astia de s-au despartit de noi atat de brusc.

UPDATE: din pacate, concertul din aceasta seara se anuleaza, din cauza de frig. Totusi, maine, speram ca soarele sa fie cu noi, macar spre dupa-amiaza.

Aseara, dupa cum multi dinte voi stiti, s-a deschis terasa Fratelli. Era locul meu preferat de mers si dansat, acum cred ca a devenit locul meu preferat unde sa merg si sa ma relaxez, cu o muzica buna si un pahar de vin seara, sau o cafea si o limonada in zilele cu soare. Aseara a fost concert, azi si maine acelasi band o sa ne (in)cante.

Pot sa spun, cu mana pe inima, ca acest Cristofor Teodorovici este un artist adevarat. A cantat, a dansat, a comunicat cu publicul, a cantat pentru noi asa cum doar un om cu sange de artist poate s-o faca. Intr-adevar, e fiul regretatilor Doina si Ion Aldea Teodorovici, dar merita ascultat pentru ceea ce stie el sa faca pe scena. Of course, o sa merg sa-l vad si in seara asta, poate pun de-un streaming live, sa vedeti si voi ce stie sa faca

Weekendul urmator se lasa cu gratare. Mai exact, in 12 iunie, vine Hadean sa ne gateasca, la restaurantul Cactus din Complex. Mai jos e afisul, cu numere de telefon. Of course, eu voi fi acolo.

Deci, pe unde ne vedem?

Asta e un post pe care nu credeam ca o sa-l scriu vreodata. Sunt la terasa Fratelli din Timisoara si ascult un smooth jazz amestecat cu swing, ceva de vis.

Cristofor. e vocea band-ului. Teodoro Cristofor Band e numele formatie. Ion & Doina Aldea Teodorovici sunt “mostenirea genetica”. Sunt absolut superbi, exact ceea ce aveam nevoie dupa ce am venit de la FITS si simteam nevoia unei iesiri relaxante, in care sa ascult muzica mea preferata.

Band-ul o sa fie aici si vineri si sambata, si ii recomand cu toata caldura. Recomand si terasa, care s-a mai modificat, de anul trecut. Acum e mult mai aerisit, iar locul in care sta formatia-ul e vizibil pentru toata lumea. De preturi…ce sa mai zic. La 4 lei o bere, cred ca e una dintre cele mai ieftine terase din Timisoara. Si daca mai pui si faptul ca e pe malul Begai, cred ca e suficient ca sa stie toata lumea ca eu aici imi voi petrece o parte din vara

Stiu ca probabil sunt ultima care scrie despre initiatiava Civika. Pana si Dan a scris inaintea mea si nu mi-a fost nici lene si nici n-am uitat. Insa nu vreau sa pun un banner si sa dau link catre comunicatul de presa, vreau sa si explic ce facem noi acolo si, mai ales, de ce.

Ce inseamna “Lecturi urbane“? Sau, mai bine spus, ce inseamna pentru mine? E un “reminder”, un fel de alarma a faptului ca la noi nu se mai citeste. Sau ca se citeste infinit mai putin decat pe vremuri. Corect, acum avem televizor, avem interneti, adica multe alte posibiitati de a ne hrani ochii mai mult decat sufletul. Drept e ca si cartile sunt atat de scumpe incat greu iti permiti, in ziua de azi, sa mai mergi la o librarie si sa dai 60 de lei pentru o carte, in conditiile in care descarcatul de pe torente e gratis.

“Lecturi urbane” inseamna oameni pentru oameni. Cei care au carti de oferit celor care vor sa citeasca. E un fel de schimb de carti la care vine tot orasul, iar Piata Unirii va deveni o imensa sala de lectura. “Orasul citeste” nu va fi o actiune limitata la o perioada de timp de doua ore, ci va fi doar inceputul regasirii cartilor.

Eu, din pacate, voi citi din Sibiu, pentru ca trebuie sa merg la festivalul de teatru, insa voi fi cu gandul in Piata Unirii, la voi toti cei care veti merge sa cititi impreuna. Pana una alta, mai mergeti si mai puneti niste carti in cutiile din centrele de colectare: la Universitatea de Vest, la sediul Publitim sau la Irish Public House.

Si pentru ca aici si acum e momentul, multumesc Richie, Dani, Anda si Paul pentru cartile primite cadou