Înfricoșătoarea Românie – partea a doua
|Prima parte e aici.
Libertatea de exprimare ne-a făcut pe toți cam nebuni. Avizi de opinie. Fără să mai ținem cont de fapte sau de – de-acum mitul – „a greși e omenește”, ținem superior ciocînelul de judecător în mână și declarăm cu emfază cât de greșite sunt acțiunile semenilor noștri. Suntem toți perfecți – iar asta o demonstrează statusurile de Facebook de pretutindeni (nu doar din România, deși tind să cred că străinii mai au, în general, și alte lucruri de făcut). Nu mă exclud din categoria perfecților de Facebook, dacă avea cineva întrebarea asta.
Schimbăm fotografi de instituții publice folosindu-ne deFacebook. Se trezește câte unul să analizeze tehnic fotografiile Președintelui sau Premierului, hop se creează o criză în departamentul respectiv. Wow, ce tare, nu contează că habar n-am ce e aia expunere corectă, am scris ceva cu mii de share-uri, sunt bun. hai să fac niște proiecte, niște workshop-uri, niște chestii, că acum lumea mă știe de profesionist.
Face Pepsi o nasoală cu un mesaj neadaptat pieței de la noi. Urât, să-i ardem la stâlpul infamiei, avem Facebook și nu ne e frică să-l folosim. Sigur, au fost mulți cei care au avut dreptate cu mesajul trimis către Pepsi, dar poate era mai bine dacă nu se foloseau așa cuvinte grele la adresa celor care au lucrat la vizual (cum ar fi „poate muriți de cancer cu Pepsi ăla și mesajul vostru de c***t”). Cum te face asta un om mai bun și mai atent la nevoile celor din jurul tău?
Pedepsim Președintele prin unlike-uri. Chestie pe care am făcut-o și eu, știind cât de greșit e să fac asta și să mă mai și laud. Din partea mea a fost un vot de blam, singura chestie pe care puteam să o fac în acel moment de maximă deziluzie. De aici până la paradă a fost doar un pas, unde Facebook-ul s-a unit în a înfiera declarația unui – până la urmă – politician. Viața mea n-a fost mai bună după unlike-ul ăla și nici după ce am citit toate articolele și statusurile despre cât de repede pierde Președintele fani pe Facebook.
Din când în când revenim la subiectul arzător ANAF. Nici mie nu-mi place ANAF, mai ales de când mă lupt cu ingrata și nedreapta declarație 088 (vă doresc să nu aflați niciodată ce înseamnă ea). Pe de altă parte, cu tot amarul meu, înțeleg că e nevoie să se respecte legea (care e pentru unii mumă, pentru alții ciumă, dar nu dezbatem asta acum). Da, aș putea să mă revolt și să-mi vărs frustrarea pe toți angajații ANAF, să-i porcăi pe Facebook, să mă lupt cu morile de vânt. Dar, într-o lume pe care mi-o doresc mai corectă, nu mai bine fac eu ce am de făcut – legal – și mă străduiesc să îmi cresc afacerea cât de frumos se poate? Fără să porcăiesc ANAF-ul de trei ori pe săptămână.
Dăm și ne dăm prea multă importanță. Mă sperie toată avalanșa asta de ură pe orice subiect, de parcă în țara asta n-ar fi altceva decât bube, mucigaiuri și noroi. Mă simt de parcă tot Facebook-ul românesc așteaptă încă un subiect urât pe care să-l viralizeze, ignorând cu buna știință tot ce e bun și frumos. Iar asta ne face pe toți – pe lângă înfricoșători – foarte triști.
Foto: Scary People by Shutterstock
Tweet
Ma intrebam oare cand o sa citesc un articol de genul, cu care sa rezonez, pentru ca tot ce-mi trece prin fata ochilor e ura si mizerie aruncata fara scop, doar pentru a satisfice un ego trist. Din pacate, mi se pare ca nu doar in Romania e asa, ci in intreaga lume. Peste tot e “hating, shaming, slamming” cazuri si replici peste replici date de unii mai destepti decat altii. Cum citesc si comentariile, deseori, ale diverselor articole / videoclipuri pe care le mai vizionez, e un trend recurrent… multa multa ura.
Ne-am tâmpit complet. Şi am făcut asta invocând libertatea de exprimare.
pai si cine e de vina ca suntem de 25 ani spalati pe creier? eram oricum tampiti, doar ca a venit ceausescu si a incercat sa reduca rata analfabetismului cu forta. stiu ca suna prea dur…
acum urmeaza sa citesc si prima parte.
Hmmm, ştii bancul ăla de HR cu diavolul care caută personal pentru organizaţia lui? Acela în care spune la final “păi ieri era frumos că voiam să te recrutăm, azi au dispărut toate floricelele pentru că te-am angajat aşa că dă-i drumul la treabă” (că de nu, dracii te găseşte – ar putea fi o posibilă continuare firească)
Aşa şi aici. Social media, internetul, tehnologiile digitale sunt prezentate, vândute şi cumpărate de foarte multe ori ca intermediar pentru fericire. Acum ai un instrument cu care poţi combate anxietatea dată de informaţia incompletă sau lipsă, poţi găsi oameni cu aceleaşi interese şi poţi rezolva într-o oră ce acum 5 ani făceai într-o zi. Nu-i aşa că e minunat, fericirea e garantată!
Dar nu tot timpul. SM e OK, internetul e indispensabil şi tehnologia e utilă de cele mai multe ori dar uităm că orice creaţie are şi limite şi atunci apare frustrarea. Ne facem tot felul de proiecţii, nivelul de satisfacţie depinde de realizarea predicţiilor noastre care urcă din ce în ce mai sus şi atunci când ceva nu se potriveşte sau nu atinge nivelul previzionat răbufnim.
Iar dacă e vorba de oameni ne certăm. Şi când e vorba de mulţi oameni ne infectăm cu virusul urii, nu pentru că am fi predispuşi ci pentru că uneori din grabă uităm să ne imunizăm şi călătoria cu autobuzul sau tramvaiul unei ştiri negative sau al unui mod similar de a reacţiona ne cadoriseşte cu “chiriaşi”. Şi atunci ăştia reuşesc să se viralizeze (d`oh!) şi să infecteze atât de multă lume încât la final te opreşti şi te întrebi: “băi, oare chiar ăştia suntem?”
Răspunsul Ancăi e şi al meu: nu, astea-s orgoliile şi ego-urile noastre pe care le-am scăpat din frâul de adult prin care majoritatea reuşim să le controlăm în suficient de mult timp încât să ne putem numi oameni civilizaţi în secolul XXI. Uite că nu le controlăm tot timpul chiar atât de bine şi când scăpăm vaca-n lucernă apăi efectele negative nu se lasă aşteptate. Tu Oltea ai localizat la România, Anca zice că e întreaga lume şi e evident că e aşa, doar n-om fi noi cei mai cu moţ, singurii unde se întâmplă toate relele Pământului (deşi avem tentaţia victimizării şi prea mulţi sunt convinşi de diverse teorii ale conspiraţiei)
Ce e de făcut ai spus chiar tu: mai uşor cu importanţa pe care ne-o acordăm. Lucifer s-a transformat în diavol din cauza mândriei, Narcis s-a înecat în propria reflexie şi noi ar trebui ca atunci când în jurul nostru auzim tropăitul turmei să ne oprim, să ne extragem din iureş şi dacă nu putem să venim cu un tratament adecvat (care de obicei vine sub forma umorului, satirei, ironiei) atunci măcar să analizăm mai la rece situaţiile şi faptele şi să tragem concluzii pentru a fi mai pregătiţi pentru viitor.
Până la urmă oameni suntem şi avem dreptul să greşim dar totodată avem şi obligaţia de a nu persevera în greşeală.
Libertatea e unicul lucru sfant.
Avalanșa asta de ură pe orice subiect, de parcă în țara asta n-ar fi altceva decât bube, mucigaiuri și noroi, a început în 2006, a fost o isterie colectivă între 2006 şi 2008, s-a muiat după 2009 şi a mai făcut valuri mai mici până în 2011.
Sfântu’ Google poate găsi multe chestii legate de cocalari, maşini, gagici, cafenele de Dorobanţi, incendierea maşinilor, comunism, ameninţări cu Canale şi lagăre, cu pedeapsa cu moartea şi cu Vlad Ţepeş, din perioada mai sus pomenită.