Unde schiem în România – Arena Platoș

Niciodată nu-i târziu să înveți să schiezi. Am învățat asta pe pielea mea, în urmă cu trei ani, când m-am pus pe schiuri hotărâtă să nu mă dau jos până nu voi fi învățat să fac începuturi de viraje. Așa s-a și întâmplat, chiar la Arena Platoș, locul în care am revenit week-end-ul trecut pentru o excursie în care am schiat fără grijă și am fost atentă la alte detalii, pe care le voi scrie mai jos, pentru toți cei care vor să încerce un alt fel de resort de schi în România.

Arena Platoș și istoria recentă.

Domeniul schiabil Arena Platoș și-a deschis primele pârtii în urmă cu 5 ani și un pic, în iarna anului 2010. Numele îi vine de la numele dealului, Platoș, deal pe care oierii zonei își duceau turmele la păscut. Concesionarea terenului a avut și această condiție din partea primarului comunei de care aparține locul: resortul trebuie să aibă Platoș în denumire.

E investiția a doi austrieci și un român doi români și un austriac, din partea austriacului venind, poate, unul dintre cele mai importante lucruri când e vorba de schiat: know-how-ul aferent anilor petrecuți pe domeniile schiabile din Tirol. Astfel, Arena Platoș are ceea ce alte stațiuni montane ale României nu au (și nici nu cred că vor avea foarte curând): grija pentru cei care ajung aici, serviciile ireproșabile, atmosfera de pe pârtii și lipsa celor care schiază în blugi.

Cui i se potrivește Arena Platoș.

Ceea ce mi se pare foarte fain la Arena Platoș este că au avut întotdeauna o direcție de comunicare. Se declară (iar asta se poate vedea și „pe teren”) un resort pentru familii și copii. Grija lor principală este asigurarea unei echipe brici de monitori de schi pentru toate vârstele și stadiile de cunoaștere. Au instructori pentru copii și pentru adulți cu orice nivel de pregătire, snowboard și schiuri.

E locul absolut perfect pentru începători și intermediari în ale sporturilor prin alunecare, dar și singurul loc în care vă puteți aduce copiii să învețe să schieze, fără cel mai mic stres. Există o grădiniță pe schiuri pentru copiii de la 5 ani în sus, iar pentru cei mai mici de 5 ani s-a făcut un țarc cu animatori care îi familiarizează pe cei mici cu zăpada. Așa că dacă vreți să vă distrați și voi, și copiii voștri, aici trebuie să mergeți.

oltea pe partie

Pârtiile și gradele de dificultate. Alte avantaje ale resortului.

Fiind o stațiune care se adresează familiilor și distracției, în general, nu există pârtii negre sau roșii (cu cel mai mare grad de dificultate), doar albastre. Cea mai înclinată pârtie are câteva sute de metri și e, de fapt, o pârtie albastră puuuțin mai dificilă. Raiul montan pentru mine, care n-am trecut încă de nivelul intermediar. Toate pârtiile au o stare impecabilă, ratrack-urile se plimbă neobosite, iar cele șapte tunuri de zăpadă asigură „material” și pentru momentele în care natura nu prea e de partea schiorilor.

arena platos

Sunt patru pârtii în total, accesibile cu teleski sau telescaun, care totalizează câțiva kilometri (nu știu câți, exact, că n-am întrebat și nici n-am căutat). Absolut toți schiorii sau snowboard-erii, indiferent de nivelul de pregătire, sunt suficient de grijulii încât să nu existe teama de a face accidente pe pârtie. E un grad de civilizație impus de condițiile de acolo, de grija personalului pentru confortul fiecărui om venit în vacanță.

arena platos1

Muzica bună se aude peste tot în difuzoare, însă doar în părțile în care se folosesc mijloacele de transport (teleski sau telescaun), ca să-ți dea un plus de bună dispoziție până ajungi la alunecarea mult visată. Nu se stă la cozi la transporturi pentru că angajații Arena Platoș au grijă ca toată lumea să plece în siguranță de la punctele de transfer.

Poate cele mai spectaculoase momente sunt cele în care se întâmplă evenimente pe pârtie (iar desfășurarea lor nu afectează dorința de schiat a oamenilor veniți pentru asta, pentru că sunt separate cu garduri într-un sistem care permite și concursurile de schi, snowboard sau biciclete pe zăpadă, și agrementul), pentru că distracția e una dintre ocupațiile principale ale Tirolului românesc (așa cum i se mai spune locului). Drept urmare, avem unele dintre cele mai zăpăcite și amuzante concursuri de pe o pârtie (Slide and Freeze sau Miss Bikini), dar și concursuri serioase, înscrise în circuite mondiale și europene. Stațiunea are și un fun park, destinat celor care vor și știu să facă giumbușlucuri pe pârtie.

La toate astea se adaugă și un apres ski adus direct din Austria, exact ca alea de le găsim pe pârtiile Tirolului, și o pârtie specială pentru săniuțe.

Cum ajungi la Arena Platoș.

În numele Tatălui și al Fiului, luați drumul Sibiului (glumă îndeosebi apreciată de sibieni, oi povesti despre asta altă dată). De la Sibiu căutați direcția Rășinari/Păltiniș și mergeți aproximativ 25 de kilometri. Cu doi kilometri înainte de intrarea în Păltiniș, pe stânga, găsiți Arena Platoș. Drumul este curat, uscat, iar dacă n-aveți o mașină, puteți folosi mijloacele de transport puse la dispoziție de stațiune.

Cazare, prețuri skipass și altele utile.

Sunt foarte multe pensiuni în zona imediat apropiată de pârtii. Eu am stat la Pensiunea Romantic, situată la câteva sute de metri distanță, am putut să merg pe jos până și de la pârtie încălțată cu clăparii. Prețurile sunt între 120 și 200 de lei pe noapte, în funcție de tipul de cameră și perioada aleasă. Foarte important, Arena Platoș oferă pachete complete de cazare+instructor+ skipass cu prețuri începând de la 99 de euro. Detaliile le găsiți aici. În cazul în care nu știți exact ce pensiune să alegeți, puteți suna la ei și vă ghidează în a vă alege cel mai bun loc în care să poposiți.

Skipass-urile pentru pârtii au prețuri pentru copii, elevi și studenți, reduceri pentru pachet de mai multe zile. O listă cu toate prețurile aveți aici.

Zona de relaxare de lângă pârtie are, pe lângă apres ski, restaurant și o tonetă cu mici, foarte buni dupa niște ture pe schiuri.

Există și echipamente de închiriat, desigur. Echipamentele sunt noi, foarte bine întreținute, iar oamenii de acolo nu vă lasă să plecați până când nu-s sigur că aveți tot ce vă trebuie. Prețurile sunt mai mici decât în alte stațiuni, un adult plătește 40 de lei pentru închiriere de o zi. Toate prețurile sunt afișate aici.

Dacă aveți alte nelămuriri, le aștept în comentarii. O să revin cu impresii despre organizarea celor de acolo, pentru că acest nivel de grijă pentru oaspeți trebuie lăudat – poate se prind și alții despre ceea ce înseamnă, cu adevărat, „customer care”.

Până atunci, vă las cu un filmuleț făcut de cei de la Skipass Magazine (care au găsit cel mai potrivit nume pentru a descrie sentimentul Arena Platoș – Reggaemeister). La minutul 0:14 veți vedea un puncticel turcoaz; aia sunt eu pe pârtie:

Partener de mobilitate al excursiei către Arena Platos: minunații Autonom Rent-A-Car.

Credit foto 2 și 3: Facebook Arena Platos Păltiniș.


4 Comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *