A fi sau a nu fi…donator

Citeam acum ceva vreme un studiu care arata ca Romania este pe ultimul loc in ceea ce priveste donarea de organe, cu doar un donator la un milion de locuitori. Un procent ingrijorator de mic, daca ne gandim doar la cei foarte multi care asteapta transplant de rinichi, sa nu mai vorbim de transplanturi de inima, ficat sau altele.

In Romania cred ca exista riscul ca medicii de urgenta sa nici nu stie ca ai semnat un acord prin care iti donezi organele, la noi inca nu e atat de computerizata reteaua incat sa afle instant ca pot sa te foloseasca (oricat de urat ar suna asta) pentru a salva vietile altor oameni.

Ce-mi veni acum cu donatul de organe? Mi-am amintit ieri, urmarind un film, de prietenul meu din Sibiu care a murit acum niste ani buni, din cauza unor complicatii la rinichi. Ma rog, povestea e mai lunga de atat, el avea rinichii blocati, a facut transplant, s-a indragostit de asistenta care a avut grija de el dupa operatie, a luat-o de nevasta atunci cand au fost convinsi ca nu respinge rinichiul, au facut un copil, insa problema de care suferea era prea grava si, la 7 ani dupa transplant a murit, o a doua interventie fiind inutila. Totusi, asta nu e o poveste trista, el spunea intotdeauna ca se considera fericit ca a avut timp sa-si faca o familie si sa se bucure de viata la maxim.

Eu as semna un acord de pentru donare de organe azi, daca as putea. Nu pot chiar azi, dar o sa merg si o sa ma interesez ce presupune asta, care sunt pasii de urmat si cand trebuie sa ma las de fumat ca sa pot fi “folosita” la intreaga capacitate.

Sunt curioasa, voi ati semna asa ceva?


25 Comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *