Diferente intre 25 si 35 de ani

shutterstock_192970646 Citeam la Vali mai devreme despre diferentele dintre 25 si 35 de ani. Tind sa nu fiu neaparat de acord cu el si sa spun altfel: nu responsabilitatile fata de altii te maturizeaza ci respectul fata de experienta ta de pana acum. Daca iti respecti trecutul si intamplarile prin care ai trecut, devii atent cu viitorul tau.

La 25 de ani eram o femeie casatorita, cu familie si responsabilitati. Aveam 2 ani de casnicie si ma indreptam vertiginos spre divort (bine, la 25 de ani nu stiam asta, inca aveam senzatia ca sunt foarte fericita si ca totul e minunat). La 35 nu am un sot (si nici n-o sa mai am, e o etapa pe care am trait-o deja si n-o mai vreau in felul ala, cu acte si petrecere si tot tacamul), n-am nici copii. In teorie, trebuie sa am grija doar de mine, fara sa-mi fac griji ca sunt altii acasa care depind de mine; in practica, am o agentie, am angajati si daca nu fac bani, n-am cum sa le dau salarii. Si asta e tot o forma de responsabilitate, chiar daca nu e vorba de familia de acasa.

La 25 de ani eram mai grava decat sunt acum. Totul era o tragedie daca nu se intampla dupa cum planificam eu. Azi sunt mai calma decat am fost vreodata (chiar daca am momente in care sunt mai rau decat o furtuna de nisip in desert) si invat sa traiesc clipa. Da, poate ca e paradoxal si ca totul trebuia trait invers, doar ca la mine asa au fost etapele. Am stiut de plata unei chirii inca de la 18 ani, am stiu ca trebuie sa muncesc sa ma intretin inca de pe la 16. Viata s-a intamplat astfel incat la 25 de ani stiam tot ce trebuie sa stiu despre munca in toate formele ei (am fost si ospatar, si vanzator la butic non stop, si vanzator de componente IT, si functionar import-export) si nu mi-am permis chefuri, zile fara curent sau zile de leneveala.

De cumparaturi impulsive si trezitul de dimineata o sa ma plang toata viata. La 25 de ani nu-mi permiteam sa fac cumparaturi impulsive; nici nu stiam ce e aia. Nu-mi permiteam nici sa merg in vacante sau sa merg la restaurant o data pe saptamana. Cat despre trezitul de dimineata, nu inteleg de ce trebuie sa existe. Asta e, m-am impacat cu gandul ca sunt un om care doarme mult dimineata (sau care isi doreste, ca realitatea e putin diferita de dorinta).

In multe privinte sunt mai nechibzuita acum decat eram la 25 de ani. Poate pentru ca atunci cand treci prin niste situatii-limita, realizezi ca responsabilitatile nu trebuie sa te cocoseze si sa te transforme intr-un om sec. Iar din punctul asta de vedere sunt foarte de acord cu Vali: nici eu nu m-am transformat intr-o secatura acra; sunt pozitiva si optimista, in ciuda problemelor care apar aproape zilnic.

Dar, in ciuda micilor mele derapaje, sunt mai matura acum decat eram atunci. N-am constrangeri (n-am o familie, n-am o casa cu rate la banca), dar am dorinta de a pastra o linie de om responsabil, totusi, de viata altora: cei cu care lucreaza. Plus ca si maturitatea are avantajele ei; pe langa ca inveti sa iubesti cu totul altfel, mai asezat si mai intens decat orice alta iubire de 25 de ani, mai afli si ca bautul unui pahar de vin seara, imediat ce ajungi acasa de la munca, e cea mai placuta si calduroasa activitate de iarna.

Cred ca fiecare se creste dupa cum sunt intamplarile din viata. Daca viata e mai lina, dintr-un motiv sau altul, te mai asezi, te mai lasi dus de obisnuinte, te mai concentrezi pe cariera si pe cum sa faci sa ai o batranete linistita. Daca viata n-a fost niciodata linistita mai mult de 30 de zile legate, atunci nici maturitatea nu vine cu cele mai intelepte decizii; vine, insa, cu o capacitate fantastica de adaptare si e minunat sa stii din experienta ca poti sa ai solutii la orice ti se intampla.

Si ca nimic nu e prea tarziu, prea greu sau prea departe.

Foto: Responsibility by Shutterstock (e foto cu licenta speciala, obtinuta in urma unui parteneriat cu ei)


11 Comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *