Cand am fost la Cluj, Foaia Transilvana a luat niste interviuri cu bloggerii prezenti la actiune. Of course, am fost si eu printre ei. Despre ce credeti ca m-a intrebat Radu? Despre Facebook. Poftiti de va distrati si voi:

Apai, cum sa fie, fain. Si nu fain ca de obicei cand merg la Cluj, desi nu-mi amintesc sa fi mers vreodata si sa ma simt aiurea, ci fain pentru ca am vazut niste chestii pe care nu le-am mai vazut niciodata si care m-au impresionat.

Vineri ne-am luat Carpatair-ul spre Cluj si, dupa un zbor lin de 30 de minute am ajuns in aeroportul clujean, unde ne astepta microbuzul West City Hotel si insasi Ebucataria, materializata prin persoana eternului Andrei Crivat. Dupa un dus, povesti si cafele, am post poftiti la masa si ne-am delectat cu tot felul de chestii bune, insa eu m-am declarat invinsa de oboseala (dormisem doua ore) si m-am retras in vastele apartamente.

Sambata dimineata, dupa un somn ataaat de lung (cam 10 ore, deci da), ne-am luat micul dejun la frumosul hotel (ii foarte misto hotelul asta, m-am tot chinuit sa ii caut nod in papura, dar n-am reusit), ne-am urcat in microbuz (oferit tot de hotelul la care am stat) si am pornit spre a ne bea cafeaua pe dealul Feleacului, la un restaurant pe care nush cum il cheama. In drum spre cafea, am trecut pe langa gradinile Palocsay, care acum sunt pline de pomi frunctiferi, dar care, acum vreo cateva zeci de ani, erau sere de flori si produceau garoafele preferate ale Elenei Ceausescu (o floare cu un diametru impresionant).

Cafeaua n-am mai baut-o, ca restaurantul era inchis, drept urmare ne-am urcat inapoi in microbuz si ne-am dus catre centrul Clujului, sa vedem ce minunatii mai intalnim. Am ajuns la Bastionul Croitorilor (numit asa pentru ca a fost finantat si intretinut de breasla croitorilor), singurul bastion al cetatii vechi care s-a pastrat integral.

Am plecat mai apoi spre Biserica Reformata (aflata pe Ulita Lupilor, cea mai veche strada din Cluj), care e o adevarata minune, nu atat pe exterior, cat pe interior. Biserica are expuse pe pereti blazoane ale familiilor nobile care traiau in zona acum 500 de ani. E impresionant sa vezi atata istorie adunata in cativa metri patrati. Nici biserica n-a avut o istorie lina, incercandu-se distrugerea ei undeva pe la 1600, insa cladirea s-a aparat singura, cateva blocuri de piatra cazand peste cei care vroiau sa o devasteze si 14 oameni au fost omorati.

Am plecat mai apoi spre Biserica Piaristilor (ordin calugaresc al romano-catolicilor), o cladire superba, construita in stil baroc. Interiorul este spectaculos, iar altarul principal trebuie vazut, nu descris: aur, lemn sculptat…o minune. Nici aceasta biserica n-a scapat de evenimente, iar unul dintre ele s-a intamplat chiar in perioada comunista, in 1956, atunci cand credinciosii si preotii greco-catolici au organizat unul dintre cele mai mari proteste anticomuniste. Scopul a fost acela de a arata ca nu e adevarata afirmatia cum ca nu mai exista Biserica Romana Unita (io am cautat pe Wiki, am gasit niste chestii foarte interesante mergand din pagina in pagina). Bineinteles, au fost o gramada de arestari si incarcerari, ca urmare a protestului.

Urmatorul punct a fost Biserica Sf. Mihail. Desi e mare si impunatoare, nu e decat o biserica, construita in stil gotic, una dintre cele mai mari existente pe teritoriul Romaniei. Mi s-a parut interesant ca aceasta biserica a avut autorizatie de contructie de la curtea papala de la Avignon, adica pe la 1300, ceea ce o face cea mai veche biserica vizitata de mine vreodata.

Pentru ca era deja foarte cald, am hotarat sa ne retragem pe o terasa pentru cateva momente de respiro, in centrul vechi, cu stradute mici si doamne cochete. Am baut o nefiltrata, am dat interviuri pentru Foaia Transilvana, ne-am ras, ne-am jucat cu catei intalniti pe drum si apoi am plecat spre Gradina Botanica, unde ne-am pierdut printre flori. Ca asta-i un loc despre care n-am ce sa va spun decat ca e musai de vazut. Da’ musai.

Bineinteles, seara a fost dedicata pentru Irish Pub. Ca, asa cum zice #Florica, “Crivat ii duce pe toti la Pub ca la Mecca”. Am mancat, am baut, unii s-au jucat fusbal, altii au facut concursuri de ghicit intre cola si pepsi si, in rest, numa’ am ras.

Concluzie? Stiam ca in Cluj e frumos, stiam ca e multa istorie, stiam ca sunt povesti frumoase. Ceea ce nu stiam e ca nu ma asteptam sa ma simt atat de bine ca turist intr-un oras pe care se presupunea ca il cunosteam deja. Asa ca…dati o fuga pana la Cluj, parol ca merita.

PS: S-au mai plimbat cu noi si ne-au suportat fitele si cei de la VinSiEu si Eximtur.
PS2: Alex, Corina, Carmen, Andreea, Miruna, Adi, Gogu (pup, te!), Maka, Raul si ghidul nostru, Cosmin Tudoran, a fost una dintre cele mai faine gasti cu care m-am plimbat vreodata.

E clar, vara 2010 e vara plimbarilor, a redescoperirii tarii si oraselor in care traim. Redescoperirea Romaniei intra in sarcina lui Bobby Voicu si a Petromului, iar plimbarile prin orasele de frunce intra in sarcina oricui vrea s-o preia. E ca un fel de leapsa, pornita de Corina Georgescu si preluata de oameni care se simt mandri de locul in care traiesc. Pana acum au fost doua actiuni de felul asta: plimbarea prin Bucuresti, apoi cea prin Arad. La prima am fost, la a doua n-am putut din cauza de munci.

Urmeaza plimbarea prin Cluj, la care (cu mandrie pot sa spun) am fost invitata de Andrei Crivat si BlogDeTurism, impreuna cu alti oameni misto din tara. Eram tentata sa spun ca eu cunosc Clujul, doar am fost acolo de nenumarate ori, dar, mai apoi, mi-am dat seama ca probabil nu-i cunosc nici 5% din secrete, si tocmai pe astea vreau sa le descopar.

Pe langa EBucataria, care ne va hrani cu drag, mai avem si alti oameni care au “uneltit” ca noi sa ajungem si sa ne bucuram de cluj: organizatorii West City Hotel si Blogdeturism plus sponsorii Carpatair, FTR.ro, VinSiEu.ro, Eximtur.

PS: urmeaza si Timisoara, dar toate la timpul potrivit

LE: Ca sa inteleaga toata lumea, Crivat doar ne-a transmis invitatiile, ca el era singurul care avea adresele tuturor.

TIFF si FITS au inceput in aceeasi zi: 28 mai 2010. Pe langa faptul ca, o minima incercare de “gentlemen’s agreement” s-ar fi impus (adica Tudor Giurgiu sa-l fi sunat pe Chiriac si sa se puna de acord in privinta datelor de incepere ale festivalelor), directorul TIFF a iesit cu o declaratie cel putin socanta, la prima conferinta de presa a festivalului: filmul a primit mai putini bani decat festivalul de teatru, deci e normal sa ne asteptam la mai putini oameni decat am dori. Pai cum sa faci o asemenea declaratie? Mi s-a parut jenant ca un director de festival sa dea o directie atat de gresita unui eveniment cultural.

In primul rand, nu poti sa compari filmul cu teatrul. Festivalul de teatru de la Sibiu a adus 350 de trupe. Asta inseamna ca le-a adus, le-a platit, le-a cazat, le-a dat sa manance etc. Pe langa asta, staff-ul FITS are nush cate sute de oameni. TIFF ce a facut? A adus actori, regizori, scenaristi, machiori, sunetisti, cameramani ai fiecarui film? Cum sa compari doua chestii care, chiar daca apropiate ca mesaj, sunt atat de diferite ca si organizare? Cum sa TE compari cu o personalitate atat de impozanta ca si cea a lui Constantin Chiriac? Pai Chiriac s-a dus la sponsorii lui din strainatate si a adus bani de acolo, Tudor Giurgiu de ce nu se zbate pentru festivalul lui?

Cireasa de pe tortul putrezit al lui Tudor Giurgiu a fost declaratia data in Ziua de Cluj, pe care va rog sa o cititi in intregime. Cum se tanguie el ca nu are sprijinul autoritatilor, cum plange ca Sibiul poate si Clujul nu, cum este foarte trist ca va trebui sa instraineze festivalul. Cu alte cuvinte, cum face ceva pe eforturile clujenilor de a face cunoscut festivalul (numai eu vad in fiecare zi nenumarate tweet-uri si articole pe tema asta).

Am dat cateva telefoane prietenilor mei din Cluj sa intreb ce reclama si-a facut TIFF pe strazile Clujului. Raspunsul a fost: cateva afise. M-am uitat pe net sa vad articole scrise despre TIFF si, in afara de cativa bloggeri clujeni si niste ziare, tot din Cluj, nimeni nu scrie despre TIFF. Poate pentru ca banii necesari pentru promovare nu s-au dat nicaieri si au intrat in buzunarul domnului director de festival?

Domnul Giurgiu a calcat in picioare un eveniment cultural pe care l-a creat doar sa-i aduca lui niste profituri. Cei intepati aici sunt clujenii si romanii, in general, in primul rand pentru ca orgoliul lui a fost mai puternic si a crezut ca poate sa anihileze o manifestare de cultura, asa cum e FITS 2010. Apoi ne ameninta ca ne va lua acest festival si il va duce in alta parte.

Felicitari, Tudor Giurgiu, esti unul dintre cei mai mari romani: te milogesti pentru niste bani pe care nu-i meriti si dai vina pe altii daca tie nu-ti ies socotelile. Halal!

PS: cititi la Liviu Alexa un post excelent despre festivalul Clujului.

Cum sa va zic io: am asa multa treaba zilele astea. Na, ca v-am zis. Programul e cam asa, nu in cea mai mare ordine:

- StudentFest-ii m-au convocat sa le vorbesc despre neste trebi, in perioada 10-16 mai. Spun perioada, pentru ca nush cand o sa vorbesc, nush despre ce, dar sper sa am cui, ca sunt in masura sa-mi dau cu parerea (nu-i asa?), alaturi de Ovi Sirb.

- Maine (aka miercuri) plec la Cluj, cu treaba. Probabil ca ma voi adapa la Irish Pub, tot acolo ma si hranesc, no, deci oi fi pe acolo maine seara. N-o sa-mi pot lua laptopul cu mine, ca-i usor stricat, asa ca ne citim, cred, cand ma intorc.

- In weekend stau acasa, dar nu singura, sper.

- Pregatesc o chestie misto impreuna cu Fratelli Timisoara, care sper sa iasa mai fain decat exista deja in mintea mea. Se lasa cu niste concerte si jam session-uri cu mari nume de la noi si de aiurea. Mai un concert clasic, o piesa de teatru si mutam pe malul Begheului toata suflarea culturala timisoreana. Cum suna?

Deci, drum bun mie!

Mai copii, cum sa va spun io…am avut un weekend bestial. Da’ bestial! Sa purcedem la a povesti.

Vineri, m-am impachetat frumusel si am plecat spre Cluuuuj. Drept e ca am ajuns numai sambata pe la amiaza, dar am avut o oprire scurta; stiti voi, drum lung, oboseala, o trebuit sa ma opresc sa ma “revergorez” Sambata, inainte sa ajung un Cluj, m-am oprit pret de vreo doua ceasuri pe la Groparele, care era cu Mishu si multi altii intr-un “tim drinking” de mare angajament; mi-am umplut stomacul, care deja se razvratea de foame, cu un pastrav bine facut la gratar, asezonat cu jumatate de lamaie si muuuult mujdei de usturoi. As mai fi stat pe la ei, dar am simtit mintea colectiva a zeilor blogosferei cum ma cheama inspre ei. more…

Da, iar am fugit la Cluj, nu era in plan, dar sefii mei hotarasc cateodata ce e mai bine. Si e mai bine

*In Cluj exista Irish & Music Pub (care o dat drumu’ la home delivery, dar nu fac livrari si la Timisoara), iar acolo exista Hadean, care m-o intampinat cu o salata de vinete de nu va pot explica (Saru’mana pentru masa!); acelasi pub (si oras, bineinteles) il are pe Andrei Crivat, care e unul dintre cei mai ospitalieri oameni pe care i-am intalnit in viata mea. O fi ceva in aer in Clujul asta, ca altfel nu-mi explic de ce toata lumea se poarta atat de frumos…

*In Cluj exista si respira Groparele, cel mai concetatean de-al meu. Cu care am fost la o crashma mortala (Autograf ii zice), care nu va mai exista, din pacate, incepand de sambata.

*In Cluj exista Mishu, care mi-o incantat auzul; si care i-o incantat pe toti, ca, la un moment dat, toata lumea din crashma aia canta si era o atmosfera acolo de nu-mi mai venea sa plec.

*In Cluj exista si alti oameni care stiu sa cante bine de tot, cum ar fi: Ionut (care a facut duet cu Mishu, au cantat inclusiv “Oops, I Did It Again” si “Umbrella”, de era sa cad de pe scaun de ras) si Aminda, pe care nici nu stiu cum s-o descriu altfel decat minunata.

*In Cluj exista oameni care zambesc chiar daca nu au chef sa zambeasca, numai pentru ca stiu ca asta ii face pe altii sa se simta bine.

PS: impreuna cu Groparele, am hotarat ca Tina Turner plange intr-un colt de cand o aparut Aminda si Keanu Reeves ar vrea sa fie Mishu. Am zis!

PS2: daca treceti prin Cluj, dati un ochi pe Trupa de Acoperire, poate au concert si va mai bucurati si voi auzul.

Later edit: Aminda scrie aici, iar de azi inainte o gasiti si in blogroll-ul meu.

Ies din tiparele “Obsesiilor” si de data asta scriu despre ultima mea obsesie muzicala. Care nu e neaparat o melodie, ci mai multe.

Io de Mishu mai auzisem una-alta. Mai citisem pe la Groparu, imi mai spusese cate ceva si Ovi Sad, dar niciodata n-am fost extrem de curioasa sa aud ce canta. Asta pana cand l-am auzit cantandu-si una din piese, intr-o seara in care menestreii se intreceau in a-si arata maiestria.

Si am auzit o piesa. “Viteza sangelui meu” ii spune si are niste versuri care m-au atins incredibil. Pentru ca sunt puternice, pentru ca spun, pentru ca e clar ca sunt parte dintr-o viata.

Recomand toate piesele de pe pagina asta. Ascultati cu timp, fara graba. Merita.

PS: Mishu are si trupa. Trupa care canta coveruri acustice intr-un fel aparte, melodii extrem de cunoscute devenind ale lor, prin felul in care sunt cantate. Poate-poate ii vedem si pe la noi.

Is la Cluuuj, dupa cum se stie, gratie lui Sirb si lui De Ce, care mi-o pomenit numele atat de des pe bloagele lor, incat mi-o explodat traficul.

Drumul o fost cum o fost, nu mai plictisesc eu pe nimeni cu detalii, ca au avut grija colegii mei de drum sa relateze intamplarile. Care n-or fost asa multe. Doar un mic PS la insemnarile lor: am depasit mai mult de doua masini, da?

Crivatu’ ii bestial, as usual. Nu mai zic de Hadean, care azi m-o incantat de-a dreptul cu o salata absolut mirobolanta. Se pare ca ardeiul iute copt (!!!) e cam cea mai misto chestie pe care am ingurgitat-o in ultima vreme. Si salata asta o mai avut porumb copt. Si fiert. Si ardei copt. Si atat, ca iar mi se face foame. Si toate astea de mai sus in crashma aia cu muzica misto, in care sunt concerte tot timpul si unde deja ma simt ca acasa. Meritul Crivatului, of course.

Aseara am stat si cu Groparu la o poveste. Omu’ asta-i atat de fain, ca intotdeauna am impresia ca timpul trece mult prea repede si ca niciodata nu apuc sa stau cu el la taclale atat cat as vrea. In seara asta se anunta o poveste prelungita, la care as vrea sa vina si Psaico, un blogger de care nu stiam pana acum, o frumoasa surpriza made in Gura Humorului si rezident de Cluuuj.

Clujenii astia is de-un calm inimaginabil. Am avut cateva intalniri azi si toata lumea era relaxata, spre deosebire de mine, care trebuia sa ajung de la un client la altul in timp relativ scurt. Si toti, dar absolut toti ma intrebau, dupa ce terminam discutia: “Domnisoara, da’ ce atata graba? Mai stati la o cafea, la un suc, ca-i cald si nu-i bine sa alergati asa”. Mno, astia-s facuti toti cu timp…

Mi-e cam dor de Timisoara, totusi. Desi, la cat am de lucru, nu cred sa apuc sa ma gandesc prea mult la asta.

Pentru ca, nu-i asa, si nebuloasele se odihnesc (mai ales dimineata, dupa ce se trezesc), iata-ma in Irish Pub-ul din Cluj savurand o cafea cu Andrei Crivat la coltul geek (niste laptop-uri, pe o masa si niste oameni concentrati).

Ovi-wan-Kenovi, esti dorit la Cluj si am promis o vizita exclusiva. Te bagi?