Sambata asta am fost la “Noaptea devoratorilor de publicitate”. Imi doream de foarte multa vreme sa particip la un eveniment de genul asta, mai ales ca editia din acest an avea in deschidere Trupa DeKo (cine ma cunoaste, stie ca sunt fan declarat de stand-up comedy). Lume multa, pe afis scria “sold out” de vreo cateva zile, sala Filarmonicii Banatul devenise neincapatoare (in primul rand din cauza numarului de scaune puse in plus de catre organizatori). Teo de la DeKo - savuros, cu marketing-ul (aproape) in buzunar, am aflat mai tarziu ca a fost copy writer timp de un an si jumatate.

Calupurile publicitare, 5 la numar (eu am vazut 3 bucati si ceva), interesante, nu foarte grupate pe teme decat de la jumatatea celui de-al doilea calup. Daca in prima parte a noptii au fost multe spoturi care au smuls aplauze privitorilor, in cea de-a doua parte am observat o plictiseala in grup, data de ora tarzie si de reclamele fara sens (sau poate doar eu le vedeam asa, desi ma indoiesc). more…

Ieri a trebuit sa plec la Oradea, cu treburi. Cand m-am intors, trecand prin Salonta, am oprit la o trecere de pietoni. Niste copilasi de vreo 9-10 ani maxim, veneau de la scoala. Din masina mea urlau niste “triluri” rock, ca asta ascult eu cand merg la plimbare. La un moment dat, unul dintre pusti isi indreapta privirea spre mine, fata i se largeste intr-un zambet incredibil si incepe sa dea din cap, cu mana ridicata in semnul ala specific rock-erilor. Inutil sa mai spun ca nici n-am mai putut porni masina, ca ma zguduiam de ras. Concluzia? Inca mai e speranta, nu toti pustii din ziua de azi stiu doar manele si house.

Aici povesteam cum am ajuns, iar aici ma gandeam ca nu mai plec din Sombor. Si a venit si duminica, ultima zi in oraselul minunat al Serbiei.

Dimineata (ma rog, pe la amiaza) ne-am baut cafeaua, am mancat ceva usor si am plecat la Dunare, in Apatim, 20 de km de Sombor. Nu era ceva spectaculos, dar era liniste, soare si oameni linistiti care se plimbau pe malul Dunarii. Ne-am oprit la un restaurant unde am mancat cea mai buna ciorba de peste din viata mea. Si ma gandeam ca m-as face obeza daca as trai acolo, au oamenii aia un stil de a gati ceva de speriat. Dupa masa ne-am luat la revedere de la gazdele noastre (multumim Simon si Bojan) si am purces spre casa. In curand aveam sa aflam ca drumul nostru de doar 200 de km era mai dificil decat am crezut. more…

Pentru ca ma chinui de cateva saptamani sa gandesc o campanie de promovare, m-am apucat de citit si vizionat diverse chestii si acum o sa incerc sa fac un top al celor mai reusite reclame (strict in opinia mea). Daca aveti sugestii..le astept cu interes

Locul 5

Locul 4

Locul 3

Locul 2

Locul 1

Articol scris de Daniel. Noi ne facem cafeaua singuri, asa cum ne place!

Sunt in jurul meu atatea papusi incat la un moment dat consideram ca sunt o papusa si eu. Am incercat mereu sa-mi fac stapanii fericiti si chiar pot spune ca am reusit. Numele meu este Paquita, sunt “moapsa”, cum le place unora sa zica. Am aparut in viata “alor mei” acum doi ani de zile, cand prima mea stapana a decis ca se marita si nu mai poate avea grija de mine… am inteles asta, oricum nu-mi acorda atentia pe care o merit!

Am ajuns timida si speriata in noua casa, acum sunt fericita aici! Totusi nu pot intelege de ce nu am voie sa rod mugurii plantelor, de ce nu am voie sa stau in pat cand vreau… Lumea zice ca sunt cam prostuta… Hm… asigur lumea asta ca doar fata o am de prostuta, eu incerc sa fiu cat mai inteligenta!

La capitolul mancare… aici am de comentat… Mananc doar “boabe pentru caini”, este oribil! Cand sunt scoasa in curte fug grabita la castronele prietenilor mei, cainii din curte, care primesc zilnic bunatati unsuroase, gatite de stapani… Eu nici la dieta nu sunt, nici prea grasa! Doamne ca buna-i mancarea vecinilor! Tremur cand vad un castronel cu “cate ceva”… Sunt fericita! Dorm toata ziua, ma joc, rod cate un cablu uneori… Voi ati putea suporta o astfel de moapsa ca mine?

Am o problema, mare de tot. Bine, cred ca foarte multa lume are aceeasi problema, nu ma consider unica din punctul asta de vedere. Dar stiu sigur ca sunt putini atat de zapaciti ca mine.

Desi foarte organizata la munca, cand e vorba de mine si de lucrurile mele parca o iau razna si nu mai prea dau atentie la ceea ce se intampla in jurul meu. Azi, de exemplu, trebuia sa iau cu mine laptopul si sa-l aduc la munca, unde un coleg trebuia sa se ocupe de el, asta dupa ce l-am batut ieri la cap toata ziua sa nu uite driverele acasa. Bineinteles ca tot eu am uitat laptopul.

more…

Sunt infiorator de plictisita. Vizionez la inregistrarile alea de vreo 4 ore deja… Si ca si cand n-ar fi fost de ajuns, am un mititel de coleg care imi tot arunca pastile:

“Auzi..alte posturi nu prinzi?”
“Te simti ca la Big Brother, asa-i?”
“No, ce s-o mai intamplat in casa?”
“Hmmm…masini, faruri, o camera goala…real time drama…”

Dom’ne..lumea nu mai poate trai fara exagerari. Daca totul e ok in viata ta, tre’ musai sa bagi niste drame existentiale, ca altfel traiesti degeaba. Ipotetic vorbind, sa zicem ca esti un om normal, cu un serviciu oarecare (acu’..nu chiar prelucrator prin aschiere sau sculer-matriter, dar nici regional account manager la vreo multinationala), cu un salariu ok incat sa-ti permita mici concedii de weekend la Oroshaza (o mica statiune in Ungaria vecina) si cu masina de la firma, care are intotdeauna plinul facut. Dar, cum romanul s-a nascut poet, hiperbolizarea situatiei este iminenta in cazul de fata: NU ai voie sa recunosti ca esti un om cu venituri medii; noooo, prietenii tai (si, implicit, prietenii prietenilor tai) trebuie sa stie ca tu esti maharajahul firmei in care lucrezi; ca aia te apreciaza atat de tare incat se fac covor rosu in fata ta si nu stiu cum sa te mai bonuseze pentru tot ceea ce faci pentru firma. Bineinteles, toate astea insotite de o atitudine cat mai miserupista fata de tot ceea ce inseamna angajatorii tai (lasa, prietenii tai nu stiu ca, de fapt, tu latri de sub masa in momentul in care te ia vreun sef la 11 metri). Bineinteles ca esti inteligentul grupului, ca tot ceea ce povestesc altii tu ai fumat/trait inca din frageda copilarie, ca glumele tale sunt atat de bune incat toata lumea TREBUIE sa se tavaleasca pe jos si sa elogieze talentul tau evident si “spontaneitatea” de care dai dovada. Nu conteaza ca acasa n-ai platit gazul de trei luni si ca nu mai stii ce-i aia o stire din simplul motiv ca ti-au cam taiat cablul si internetul, dar ti-ai luat ultima fitza de blugi de la Lee Cooper, iar de mancat nu mananci pentru ca oricum tii cura de slabire…

Bineinteles, prin acelasi principiu de hiperbolizare, dramele tale sunt mai drame decat ale oricarui om de pe pamant. Telefonul taiat pe motiv de neplata e exclusiv vina “nenorocitilor de la Orange”, cand vine randul tau sa dai de baut te ascunzi vreo 2 zile (evident, cu telefonul inchis), dupa care revenirea printre prietenii tai se face printr-o explicatie plina de nervi, cum ca nerecunoscatorii de la firma te-au pus sa muncesti non stop, iar tu (ca doar esti “caine pana la moarte”) a trebuit sa te sacrifici pentru binele colegilor…

Ba, ne lasi?

Mi-am inceput weekend-ul cu munca (nici n-as putea altfel), iar sambata seara, pusa pe chefuit dupa o saptamana de munca intensa, am mers la spectacolul Showtime din Bunker. Lume multa, agitatie, apare Veve cu gasca si incepe a ameninta ca daca nu-i place, pe mine ma va certa crunt :D. N-a fost cazul, toata lumea s-a distrat si s-a simtit bine.

Despre spectacol nu pot sa spun decat ca am ras cu lacrimi si m-au durut palmele de la aplaudat. Desi ii stiu deja de ceva vreme si mai cunosc unele momente pregatite de ei, felul lor de a se comporta pe scena este intotdeauna unic la fiecare show. Nu sunt vreun critic de stand-up comedy, nici nu cunosc foarte multe trupe de gen de la noi din tara, dar pot sa spun ca baietii astia sunt tot mai buni cu fiecare aparitie si s-au dezvoltat foarte bine ca trupa, bineinteles fiecare cultivandu-si personalitatea in stilul de interpretare: Neuronu - organizat si cu pareri bine definite despre ceea ce il inconjoara, Cristi - intelectualul zapacit care gaseste subiect de misto cam peste tot, Bordea - miserupistul aparent, al carui subiect favorit il constituie povestile despre el sau familia lui. Aplauze inca o data si speram sa mai vina sa ne mai incante cat de curand.

Ehee…spectacole, apoi chef in club, stat pana dimineata, duminica mi-a fost cam greu sa ma remontez, dar mi-am spus ca n-o sa-mi petrec duminica stand in casa asa ca mi-am luat o prietena si am plecat la lancezit in Piata Unirii, am mancat si am baut fresh-uri de toate felurile pana cand au mai venit si altii, ne-au luat de acolo si am plecat in alta parte (ne-a prins si ploaia intre timp, asa ca am ajuns la celalalt local uda leoarca, dar foarte fericita ca ma racorisem de la ploaie). Una peste alta, am ajuns acasa foarte tarziu (din nou), cu o carafa de vin in plus fata de ce bausem pana atunci, dar vesela ca am avut un weekend perfect. Aproape.
In poza, de la stanga la dreapta: masinutza lui Bogdan, Adrian, Remus, Daniel, Neuronu, Hermina, eu, Cristi, Blogovici

Vine Showtime, din nou, la Timisoara. Neuronu, Cristi si Bordea ajung aici maine seara - 26 iulie -  la ora 22, in Bunker Club (asta e clubul de sub Bierhaus, in Unirii, pentru cine nu stie), hotarati sa faca din nou spectacol, asa cum au facut-o de fiecare data.
Sper sa ne vedem acolo in numar cat mai mare, ca nu se stie cand ii mai vedem pe aici, chiar daca ne-au obisnuit cu vizite mai dese, dar tot omu’ isi mai ia si un concediu…