De-a lungul prea minunatei mele calatorii in lumea muncii, s-a intamplat de foarte multe ori sa am pozitie de conducere. Amu, asta nu era o problema, doar ca diferenta de varsta dintre mine si subalternii era minima, deloc, sau chiar am avut subalterni cu experienta mai mare si ani mai multi decat mine. Doar ca, se pare, aveam materialul care se cerea pentru a da ordine.

Nu ma simteam intotdeauna foarte confortabil sa fiu aceea care trebuie sa le spuna altora ce sa faca, mai ales ca firea mea e una vesela, iar seful ar trebui sa fie sobru si acru mai tot timpul. Avand in vedere ca lucram cu oameni tineri si foarte tineri, mi se parea nepotrivit sa am atitudine de tiran. Totusi, erau momente in care trebuia sa ma impun, pentru ca, la randul meu, eram trasa la raspundere pentru diverse chestii. Si uite asa, am inceput sa ma invat sa aplic penalizari, sa pun oamenii sa munceasca suplimentar atunci cand e cazul etc.

Curios e faptul ca au fost foarte putini aceia care nu faceau diferenta intre mine cea de la munca si cea din iesirile pe care le mai faceam cu gasca de la munca. Pricepeau ce responsabilitati am, in calitate de sef al lor si relaxarea pe care o afisez cand nu suntem la munca. Poate ca am dat numai de oameni inteligenti, chiar am fost norocoasa din punctul asta de vedere.

De ce scriu toate astea? Pentru ca, de curand, am fost oarecum uimita de atitudinea unui colaborator, care, desi poseda inteligenta necesara, nu a stiut sa faca diferenta intre tonul folosit pe messenger si tonul oficial, de munca, al unui e-mail trimis in calitate de project manager ce ma aflu.

Si acum ma intreb, e chiar atat de greu sa intelegi ca un ton oficial nu inseamna neaparat tras la raspundere? Ca hlizitul pe messenger e ok, ne “simtem bine”, dar cand e vorba de munca si alte chestii asemanatoare, tai in carne vie. Mai ales ca e vorba de un proiect care se intinde de luni de zile, din diverse motive.

Mno, oi fi io mai rea, asa, de felul meu…

Sambata seara, fiind in vizita la niste prieteni pe care nu ii mai vazusem de ceva vreme, am intrebat, in treacat despre o prietena comuna, despre care nu mai stiam mare lucru (desi, intr-o vreme, eram foarte bune prietene). Raspunsul a fost ceva de genul: “A, ne-am intalnit la ziua lu’ cutare, amu ii si nevasta de mare scula prin politie are o slujba de jurista la trustul X si nu ne mai baga prea mult in seama.”

Evident, asa cum ii sade bine romanului, ne-am apucat de disecat pe subiect. Cum o ajuns ea sa taie si sa spanzure pe acolo, cine o bagat-o in firma, cine o tinut-o ca sa se ridice si alte chestii de genul asta. Amu, fata aia, dupa cum am zis, mi-o fost apropiata acum cativa ani. Avea (si are) ea defectele ei, dar niciodata nu am considerat-o ca fiind o femeie proasta. Facultatea de drept a terminat-o cu o medie fulminanta, o stiam de studioasa asa ca nu m-am mirat cand si-a luat licenta cu 9 si ceva si, de asemenea, nu m-am mirat nici cand am auzit ca s-a angajat asistent al juristului din marele trust.

O vreme a stat asistenta, desi facea si munca sefului ei. Apoi, s-au prins aia din firma cum sta treaba si l-au catapultat pe ala, lasand-o pe ea in locul lui. Si da-i si munceste. Ca-s convinsa ca n-o tin aia doar asa, ca are par frumos. De cate ori am vorbit cu ea, rar ce-i drept, era ba la tribunal, ba la birou (la 8 seara), ba in delegatie pe nu stiu unde. Deci fata munceste.

Insa impresia generala este “a bagat-o ma-sa acolo, ca-i piloasa” sau “a avut noroc si au remarcat-o aia ca munceste”. Da, e adevarat, nu si-a gasit job-ul asta prn metode traditionale, insa faptul ca ajuns un om important in firma aia i se datoreaza ei si numai ei. Faptului ca a muncit, ca a invatat, ca a aratat ca poate.

E usor sa intri undeva cu pile. Mai greu e insa sa ramai acolo si sa incerci sa urci. Pentru ca nimeni nu te tine daca nu dai randament.

…sa dau cu cutitu-n piatra, vorba cantecului.

Ma gandeam io, asa, azi cum ca traseul meu profesional de pana acum a fost unul ascendent. sau, cel putin, asa cred eu.

Prima mea slujba adevarata a fost la o firma care facea articole din piele. Mai exact, executa posete, portofele, curele, genti etc, toate din piele sau inlocuitori. Lucram cu firme mari din toata lumea, activitatea era intensa, iar eu am dat-o in bara in a doua saptamana: am trimis un fax unei firme, cand, de fapt, trebuia sa trimit un fax unei alte firme. Cele doua firme nu trebuiau sa stie una de alta. Mno, va cam dati seama ce scandal a iesit, directoarea firmei trebuind sa dea o saptamana intreaga explicatii firmei-mama din Italia. more…

Azi e promotie. La Heaven Studio. Cu premii, fete, distractie, tot tacamul. O sa fiu si eu pe acolo. Zombie, plina de draci, emotii si alte cele. Promovam Alcohol Killer.

Curiosi? Puteti sa dati un search pe Google sau puteti veni sa testati. A doua varianta e mai buna, zic eu. Va astept.

Simteam nevoia sa ma plang putin. Am mai incercat azi o data, dar nu mi-a mers, persoana careia m-am gandit sa ma confesez avea alte probleme.

Deci, sa ma plang: e ora 23 si eu sunt la munca. Aud meciul in fundal si lucrez la mapa de marketing ce trebuie prezentata maine, la sedinta de la ora 15. Ah, abia am inceput sa lucrez la ea, deci poate ca o sa fac noapte alba. Sau nu. Stiu ca ar trebui sa lucrez in loc sa scriu pe blog, dar orice om simte nevoia de o pauza. Steaua ma enerveaza ca nu joaca nimic. Mi-e foame. Somn. Lene. Imi simt ochii plini de nisip (si cred ca asta e o vaga senzatie fata de ceea ce o sa simt dimineata cand ma voi trezi).

Si, cu toate astea…gata cu plangareala, ma intorc la munca. Noapte buna, copii!

A fost nebunia de pe lume pe la mine pe la munca. Ieri am avut biroul sub asediu, toata ziua au spart unii pereti si au montat nush ce tevi de scurgere (pentru et. 1 al cladirii in care am eu biroul), dupa un model strict romanesc: intai facem cladirea, o finisam, dupa aia ne dam seama ca etajul I nu are scurgere..fain, nu?

Maine plec la Oradea, apoi la Arad, am de semnat contracte, iar cu ocazia asta ma declar fericita si mandra ca am reusit sa pun la punct distributia pe jumatate de tara. Prin urmare, episodul 3 din jurnalul sarbesc mai are putin de asteptat.

Odata cu distributia rezolvata, campania de promovare e pe val, asa ca pregatesc un turneu national care va cuprinde 12 orase. Detaliile - la momentul potrivit. Cu siguranta toti cei care isi fac timp sa-mi citeasca aberatiile vor fi invitati, poate asa ajungem sa ne cunoastem mai bine.

Stiu ca sunt multi cei care trec pe aici aproape zilnic, dar nu isi exprima niciodata parerile si mi-ar placea sa imi spuneti de prin ce parte a tarii (sau lumii) sunteti. Asa ca…scrieti doua cuvinte, promit sa nu va musc

Pentru ca ma chinui de cateva saptamani sa gandesc o campanie de promovare, m-am apucat de citit si vizionat diverse chestii si acum o sa incerc sa fac un top al celor mai reusite reclame (strict in opinia mea). Daca aveti sugestii..le astept cu interes

Locul 5

Locul 4

Locul 3

Locul 2

Locul 1

Ca muncesc mult, asta stie toata lumea, nu mai are rost sa mai spun…insa acum pot sa zic cu mana pe inima ca nimic din ceea ce am facut pana acum nu se compara cu ceea ce va veni. Si nu la munca ma refer (desi si aia va fi din belsug), ci la energia cu care ajung la birou in fiecare dimineata. Mi s-a dat ocazia sa iau un produs mic, necunoscut pe piata de la noi, si sa-l cresc mare si frumos. Am la dispozitie tot ceea ce am nevoie, doar vointa si idei imi trebuie, dar de astea am, slava Domnului

N-o sa spun acum despre ce produs e vorba, nu vreau sa amestec lucrurile, aici va ramane un loc in care sa ma detasez de tot ceea ce e profesional in viata mea (bine, e adevarat ca profesia e viata mea), un loc in care sa pot visa imbratisand norii de pe fundal. Unde sa cant si sa ascult muzica, sa miros aer proaspat si nu imbacsit de tevile de esapament ale masinilor tot mai multe si mai multe…

Si pentru ca am promis o melodie intr-un comentariu de la postul anterior, iaca aici e:

Sunt infiorator de plictisita. Vizionez la inregistrarile alea de vreo 4 ore deja… Si ca si cand n-ar fi fost de ajuns, am un mititel de coleg care imi tot arunca pastile:

“Auzi..alte posturi nu prinzi?”
“Te simti ca la Big Brother, asa-i?”
“No, ce s-o mai intamplat in casa?”
“Hmmm…masini, faruri, o camera goala…real time drama…”